Ultima dragoste a lui Nichita Stanescu-Dora

nichita_stanescu„Atat de mult eu o iubeam pe ea ca insusi cerul se curba albastru.”
DORA AVEA 22 ANI CAND TRAIAN Cosovei, prietenul ei, invitat intr-o zi la Nichita, a luat-o cu el la acesta. Nichita avea 45 de ani. La plecare, poetul, straniu de felul lui, caracteristica foarte cunoscuta de cei apropiati, a oprit-o, dictandu-i o poezie pe care Dora, speriata, a scris-o. Nu avea de unde sa stie ca genul acesta de „interventie” grabita, disperata, nu era altceva decat unul din modurile lui Nichita de a se alinta.

La plecare, poetul a privit-o insistent si a anuntat-o: „tu vei fi nevasta mea!”. Dupa o vreme, avea sa-i marturiseasca: „Cand ma gandeam la tine, mi se rasucea un cutit in inima.” Figura cu totul si cu totul originala, Nichita avea sa se gaseasca, curand, in stadiul de pusti indragostit, fastacit. Intre doua tigari “sudate”, o mai invita sa serveasca un fursec.

——

Dora isi pastrase starea de pustoaica speriata, nestiind prea bine la ce sa se astepxe. Cand aude fraza de mai sus, Dora se indragosteste de el. „Era foarte sincer si emotionat ca un licean, nu-i pasa cum suna. In momentul acela m-a dat gata. Atunci m-am indragostit de el! Si nu cred ca premeditase nimic!” intrebata daca crede in dragoste la prima vedere, Dora raspunde: „Pai cum sa nu cred, daca mi s-a intamplat?“ Vreme de un an, Nichita a luat-o cu el pretutindeni. Peste inca doi, s-au casatorit. Uneori, poetul ii dicta poezii Dorei zi si noapxe, daruindu-i, ca intr-un joc, cate un nou nume de fiecare data muzei sale.

dora„Nu si-a construit un personaj, era un personaj. si a trait risipind din fiinta lui. Nu putea altfel.”, povesteste Dora, a carei casnicie cu Nichita nu a fost ceva usor. Cu toate astea, i-a ramas alaturi pana la capat. „Nichita inca vegheaza asupra mea. (…) Ma readuce mereu la start, asta-i foarte clar! Sunt un om cu capul pe umeri si lucid, nu ma bantuie duhuri sau mai stiu eu ce, dar simt mana lui protectoare asupra mea. Un fel de continuitate a spiritului care m-a format, probabil. Practic, ma vegheaza dinauntru, nu din cer…”